Școala de instruire a forțelor pentru operații speciale „BUREBISTA”

Înscrieri la Cursul de formare subofițeri în activitate, specialitatea parașutiști comando

Până la data de 13.10.2023 se fac înscrieri pentru Cursul de formare subofițeri în activitate, specialitatea parașutiști comando (40 locuri).
Dosarele de candidat se pot depune la oricare unitate militară subordonată Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale din Vlădeni (Brașov), Mangalia, Bacău, Buzău sau Târgu Mureș.
Documente necesare pentru întocmirea dosarelor de candidat:
-Cererea de înscriere (document tipizat pus la dispoziție de către recrutor),    
-Copia certificatului de naștere,
-Copia actului de identitate,
-Copii ale actelor de studii (copia diplomei de bacalaureat, copie diploma licență, orice alte diplome obținute în urma absolvirii unor cursuri, brevet parașutist, atestate calificare etc, după caz), 
-Certificatul de cazier judiciar, fără înscrisuri eliberat cu maxim 6 luni înainte de data depunerii dosarului, 
-Copie a permisului de conducere ,
-Copia livretului militar (dacă este cazul și aveți statut de rezervist), 
-Documente privind recunoașterea și echivalarea studiilor absolvite, precum și a notelor/mediei obținute în instituții civile de învățământ din străinătate raportate la sistemul de educație din România (candidații care au absolvit studii în străinătate), 
-Declarația pe propria răspundere (se va completa la sediul unității recrutoare), 
-Adeverință medicală eliberată de către medicul de familie care să ateste că la momentul examinării este "clinic sănătos și nu se află în evidență sau sub observație cu boli cronice, psihice/neuropsihice sau infectocontagioase" și care să cuprindă sintagma "Eliberată pentru susținerea probelor sportive, evaluării psihologice și examinării medicale la intrarea în sistemul militar'' (este valabilă 90 de zile de la data eliberării).

Durata cursului: 15 Ianuarie - 30 August 2023;
Probele de selecție se desfășoară în perioada septembrie - noiembrie 2023, astfel:
- Evaluarea capacității motrice (traseu aplicativ militar și 2000 metri alergare),
- Evaluarea capacității motrice speciale (alergare 3000 metri, tracțiuni, abdomene și flotări)
- Evaluare psihologică și interviu de evaluare (test de aptitudini care evaluează randamentul intelectual, chestionar de personalitate pentru evaluarea posibilităților tale de adaptare la condițiile specifice mediului militar, test situațional care evaluează aptitudinile de lider și capacitatea de a lucra în echipă);
- Examinare medicală (testare medicală susținută la oricare spital militar din MApN);
- Examinare medicală specifică (testarea medicală specială susținută în cadrul Institutului Național de Medicină Aeronautică și Spațială - INMAS din București.)
! Candidații vor fi programați de echipa de recrutare în momentul în care se organizează sesiunile de evaluare, în funcție de disponibilitatea candidaților, dar nu mai târziu de 27.10.2023.

Admiterea pentru curs se desfășoară în perioada 11-15.12.2023, la sediul Școlii de Instruire a Forțelor pentru Operații Speciale ,,Burebista".
Detaliile despre bareme și probe se regăsesc în Metodologia de admitere și Ghidul candidatului, încărcate online la rubrica Cursuri, după descrierea cursului menționat.
Pentru orice nelămuriri, candidații se pot adresa școlii, la numărul de telefon 0790 229 919.