Școala de instruire a forțelor pentru operații speciale „BUREBISTA”

COVID-19

       COVID-19
 În contextul epidemiologic actual, Școala de Aplicație a Forțelor pentru Operații Speciale informează publicul asupra faptului că toate formele de pregătire și perfecționare, prin cursuri și programe de instruire, vor rămâne sistate pe toată perioada în care va fi în vigoare decretul privind starea de urgență.
De asemenea, informăm cursanții că, dată fiind situația, procesul educaţional continuă în mediul online, prin intermediul unei platforme eLearning, găzduită pe serverele instituţiei, prin intermediul căreia cursanţii menţin contactul cu instructorii în scopul îndeplinirii obiectivelor de studiu stabilite.
Totodată, informăm viitorii candidați că, înscrierile în rândul Forțelor pentru Operații Speciale continuă și pe timpul pandemiei Covid-19, dar de la distanță.
Decizia vine în contextul măsurilor adoptate la nivel naţional pentru reducerea riscurilor de răspândire a infecţiei cu noul COVID - 19. În această perioadă, trebuie evitată pe cât posibil ieșirea în spațiile publice și trebuie să ne concentrăm atenția asupra învățării de acasă. Transmitem tuturor importanța grijii pentru sănătatea proprie și pentru cea a celor din jur. Este necesar să fim responsabili și să respectăm cu strictețe măsurile de prevenire și combatere a îmbolnăvirii cu COVID-19.
Informarea corectă, doar din surse oficiale, este foarte importantă! Cu calm, responsabilitate și dând dovadă de solidaritate vom trece împreună și peste această situație!
Vă mulțumim!